2024. aprilie. 20. Felicitam pe cei cu numele !
2024. aprilie. 20. Felicitam pe cei cu numele !

Gălăgia și liniștea vieții

2017. septembrie. 24.

Peste o sută de tineri romano-catolici au participat sâmbătă, 23 septembrie la întâlnirea diecezană în biserica Calvaria din Satu Mare.

Trăim într-o lume, în care tot timpul sună ceva, iar așa ne este destul de greu să ne auzim vocea interioară, să fim atenți la sufletul nostru – zicea tinerilor în predica sfintei liturghii de deschidere a întâlnirii diecezane romano-catolice de Satu Mare, Iulian Budău SJ., parohul comunității Calvaria. De aceea i-a îndemnat pe tineri să redescopere liniștea, care e odihnitoare, mai ales dacă se petrece în comuniune cu Dumnezeul.

Nu întâmplător vorbea despre liniște, căci întâlnirea propunea ca temă principală armonia dintre sunete și liniște – sunetele și gălăgia fiind caracteristice tinerilor, iar liniștea este mediul în care ei se pot regăsi cu adevărat.

Mai mult de o sută de tineri au parcurs un drum interior pe timpul întâlnirii, mare parte a lor făcând și o călătorie fizică din diferitele părți ale diecezei – Baia Mare, Huta Certeze și alte localități – pentru a se întâlni cu prietenii în Satu Mare.

După sfântă liturghie, copiii și tinerii au primit informații despre Întâlnirea Națională a Tinerilor Catolici (INTC), care va fi organizată anul viitor în Satu Mare, iar soții Balint Alexandru și Mădălina le-au povestit, cum s-au cunoscut la o astfel de întâlnire, cum au păstrat legătura, iar de atunci s-au și căsătorit și așteaptă primul copil.

După masă au urmat atelierele de creație – pentru copiii sub clasa a cincea –, și jocurile pentru copiii mai mari, respectiv tineri. Fiecare participant a învățat și o meditație în liniște, cu toții fiind rugați să facă o plimbare în grădina bisericii, să culeagă un obiect, iar apoi să privească trăsăturile acestuia în amănunte. Experiențele au fost împărtășite în grupuri mai mici, iar concluziile au fost trase de preotul Iulian Budău SJ., care a reamintit tinerilor să descopere acele „spații de liniște”, care îi ajută să fie mai creativi, să fie mai aproape de Dumnezeu.

Ca temă pentru acasă, copiii și tinerii au primit sarcina de a face în fiecare zi o scurtă meditație în liniște: să se uite în jur, să asculte sunetele și să simtă prezența lui Dumnezeu.

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: