Evenimentul a inceput cu intrarea alaiului preotilor, dupa care a urmat momentul beatificarii, apoi sfanta liturghie. Ca parte a ceremoniei de beatificare, Angelo Amato, Prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor a citit scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea: “Scrisoare apostolica”.

“Acceptand cererea Fratelui nostru, episcopul diecezan de Satu Mare, Eugen Schonberger si a numerosilor credinciosi, dupa ce am primit adnotatia  Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor, prin autoritatea noastra apostolica permitem ca slujitorul demn de cinste al lui Dumnezeu, episcopul martir Ioan Scheffler, care, ca un pastor fidel si curajos, dand dovada de eroism, mai degraba a acceptat suferinta pricinuita de inchisoare decat sa-l tradeze pe Domnul Isus si a ramas in comuniune deplina cu Scaunul Sfantului Petru, de acum inainte sa fie cinstit ca Fericit iar sarbatoarea lui sa se tina conform indicatiilor de drept canonic, in fiecare an la data de 17 mai. In numele tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Roma, 29 iunie, Anul Domnului 2011, in al saptelea an al pontificatului nostru,
Papa Benedict al XVI-lea.”

Dupa discursul personal si binecuvantarea Cardinalului Amato, a fost dezvelit portretul episcopului, iar din acel moment martirul satmarean este cinstit ca Fericitul Scheffler Janos. Deoarece, P. János Szőke, postulatorul in cazul procesului de beatificare, din motiv de boala nu putea fi prezent la eveniment, viata celui beatificat a fost prezentata de parintele canonic Lang Pal.

La Altar au fost prezenti 2 cardinali, 35 de episcopi si 150 de preoti

Liturghia festiva a fost oficiata de Eminenta Sa cardinalul Péter Erdő.

Alaturi de inaltii prelati mentionati, la eveniment au participat nuntiul apostolic Francisco Javier Lozano, arhiepiscopul de Bucuresti Ioan Robu, arhiepiscopul de Alba Iulia György Jakubinyi, arhiepiscopul din Eger Csaba Ternyák, arhiepiscopul major si mitropolit greco-catolic de Fagaras si Alba Iulia Lucian Muresan, episcopii diecezelor romano si greco catolice din Romania si Ungaria precum si episcopi din Ucraina, Serbia si Slovacia, la altarul in aer liber fiind prezenti in total 35 de episcopi, circa 150 de preoti si diaconi, in jur de 100 de ministrani, dar au onorat evenimentul cu prezenta lor si reprezentantii altor culte, cum ar fi episcopul reformat de Piatra Craiului István Csűri, episcopul unitarian Ferenc Bálint Benczédi, protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan sau protopopul pensionar ortodox, Alexandru Tincu, precum si numerosi preoti ai altor culte.

Text preluat din ziarul Informatia Zilei

---

Omilia Cardinalului Erdő Péter la ziua beatificării:

EMS Card. Erdő Péter

Omilie în ziua beatificării Episcopului Ioan Scheffler,

Satu Mare, 3 iulie 2011.

Eminenţa Voastră, Cardinal Angelo Amato

Excelenţa Voastră, Nunţiu Apostolic, Înalt Prea Sfinţiile şi Prea Sfinţiile Voastre, stimaţi reprezentanţi ai autorităţilor civile, ai diferitelor confesiuni creştine, ai vieţii culturale şi sociale, Preacucernici părinţi, dragi fraţi întru Cristos.

1. Minunată şi providenţială este această zi pentru Dieceza de Satu Mare şi pentru întreaga comunitate catolică. În ziua celebrării hramului diecezan, sărbătorind Preasfânta Inimă a lui Isus, participăm la beatificarea episcopului martir Ioan Scheffler. A fost urmaşul adevărat al lui Isus, Bunul Păstor. Şi-a sacrificat viaţa pentru cei încredinţaţi lui. Deja momentul numirii lui ca episcop anunţa ani de mari încercări. A fost consacrat întru episcopat în anul 1942. Iar ca şi în cazul tuturor celorlalţi martiri, şi în viaţa lui a apărut alternativa refugierii. În 8 noiembrie 1945, Papa Pius al XII-lea l-a numit episcop de Gyor, în locul episcopului martir Apor Vilmos. Dorinţa lui însă a fost aceea de a rămâne în Satu Mare, în mijlocul preaiubiţilor săi preoţi şi credincioşi. Din această dragoste sinceră a crescut rodul desăvârşit al martiriului său. Sacrificiul Episcopului Ioan Scheffler este, deci, comoara specială a acestei dieceze. Vrednic este ca beatificarea lui să se întâmple în sărbătoarea hramului diecezan.

2. Dar pilda vieţii Episcopului Ioan depăşeşte hotarele acestei dieceze; ea ne vorbeşte nouă tuturor: episcopilor, preoţilor, credincioşilor dar chiar şi celor necredincioşi. Este adevărat acest fapt pentru că el s-a unit printr-o legătură intimă cu Cristos, Mântuitorul lumii întregi.

A mostani szentmise evangéliumi szakasza mintha Szent János apostol titkokkal teli igehirdetéséből került volna a Máté evangélium közepére, annyira emelkedett, annyira sejtelmesnek érezzük a hanghordozását. Pedig nem kellett ehhez Máté apostolnak semmit kölcsönvennie, hiszen maga Jézus az, aki életével, mély értelmű szavaival olyan nyomot hagyott a tanítványokban, hogy még évtizedek múltán is küszködnek, viaskodnak ezeknek a gondolatoknak és igazságoknak az emlékével.

Pasajul evanghelic de astăzi parcă ar fi fost extras din Evanghelia plină de mister a Sfântului Ioan şi aşezat în centrul Evangheliei Sfântului Matei, atât de înălţătoare şi misterioase îi simţim cuvintele. Dar Sfântul Matei nu a trebuit să împrumute nimic, pentru că însuşi Isus este acela care prin viaţa şi învăţăturile sale profunde a lăsat urme adânci în apostolii săi, astfel încât aceştia şi după decenii se luptau, se întreceau cu amintirea acestor gânduri şi adevăruri.

Despre ce vorbeşte acest pasaj evanghelic? Ni-l prezintă pe Dumnezeu ca pe un Tată, pe Isus ca pe unicul său Fiul adevărat pe care, în afară de Tatăl, nu îl cunoaşte nimeni altcineva. Şi vorbeşte despre faptul că Fiul doreşte să îl descopere pe Tatăl pentru că El este singurul care Îl cunoaşte. Iar cuvintele sale revelatoare doresc să ne schimbe viaţa. Mesajul evangheliei de astăzi, deci, porneşte de la Tatăl iar prin Cristos intră până în profunzimea reînnoirii vieţii noastre.  Dumnezeu priveşte spre noi cu dragoste paternă, ne ocroteşte chiar şi atunci când nu îl înţelegem sau nu îl simţim şi ne îndrumă viaţa chiar şi prin diferitele căi încurcate şi încercări, spre comuniunea cu El.

Isus este unicul Fiu adevărat, Unul născut, care îl cunoaşte pe deplin pe Tatăl. Parcă deja aici în evanghelie ne-am întâlni cu dogma puţin mai târzie a Sfintei Treimi. Dumnezeu Fiul este cosubstanţial cu Tatăl şi cinstit deopotrivă cu El. El este singurul care cunoaşte bogăţia deplină a lui Dumnezeu şi El este acela care o poate descoperi. Dar Isus se autointitulează şi Fiu al Omului. A luat asupra sa firea umană şi vorbeşte despre tată întotdeauna din perspectivca Fiului. Şi prin aceasta ne arată cum trebui să stăm în faţa lui Dumnezeu. Trebuie să îl privim ca şi cum un copil îşi priveşte părinţii. Când venim pe lume chiar şi în instincte se oglindesc părinţii noştri, nu numai în conştient. Poate că uneori ne supărăm pe ei, probabil că ne îndepărtăm puţin de ei, dar cu toate acestea, îi purtăm pe părinţi chiar şi în genele noastre. La fel este omul şi cu Dumnezeu. Trebuie să ne întoarcem spre El cu dragoste şi recunoştinţă, să înfăptuim ceea ce doreşte de la noi, pentru El că ne doreşte binele.

Această stare filială este, în evanghelie, imaginea omului. De aici deducem ceea ce Isus redă astfel: „jugul meu este dulce şi povara mea este uşoară". Nu putem negocia cu Dumnezeu condiţiile în care să-l urmăm. Nu putem negocia ca El să nu dorească asta de la noi ci mai degrabă aia. Planul şi intenţia lui Dumnezeu nu pot fi decât acceptate sau respinse. .

3. Nu este o întâmplare, ci planul Providenţei Divine faptul că o persoană se naşte într-o anumită ţară, într-un anume moment istoric, în mijlocul unui anumit popor sau într-o cultură dată. Este o îndatorire şi o sarcină. O vocaţie primită de la Dumnezeu. Dacă o acceptăm, vom găsi calea spre sfinţenie. Ioan Scheffler a primit de la Bunul Dumnezeu aptitudinea şi posibilitatea de a învăţa: folosindu-le, a obţinut titlul de doctor în teologie şi drept canonic.  A primit vocaţia preoţească. A acceptat-o şi i-a rămas fidel până la moarte. A fost hirotonit acum o sută unu ani, la 6 iulie 1910. În perioada care a urmat şi-a trăit vocaţia printr-o o dăruire pastorală deosebită şi cu o conştiinciozitate matură faţă de ştiinţele sacre pe care şi le-a însuşit. A activat ca şi vicar parohial, paroh, profesor de religie, director de gimnaziu, apoi profesor la teologia din Satu Mare şi Oradea şi director spiritual. A scris nenumărate lucrări ştiinţifice de drept canonic. Nu s-a ferit nici de tratarea serioasă şi actuală a relaţiei dintre Biserică şi Stat din punct de vedere juridic. Dar numele său a rămas în istorie nu numai datorită tratatelor sale ştiinţifice ci şi datorită faptului că a dat dovadă de o sensibilitate deosebită faţă de nevoile şi problemele Bisericii.

A scris şi o regulă pentru persoane consacrate, ba mai mult, s-a ocupat şi de formularea statutelor diecezane. Cu multă înflăcărare şi măiestrie s-a ocupat de publicarea decretelor sinodului diecezan. A scris cărţi de religie pentru gimnaziu, a moderat multe exerciţii spirituale, a publicat nenumărate meditaţii. A fost un exemplu de urmat în ceea ce priveşte propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu sau munca pastorală în scaunul de spovadă. Acesta este la noi destinul intelectualului eclezial. Atât de multicoloră este activitatea preoţilor învăţaţi.  Nem mondhatjuk azt, hogy az egyházi tudományoknak csak egy szűk részletével foglalkozunk egész életünkben. Azt sem mondhatjuk, hogy csak a lelki vezetésnek vagy csak a plébániai szervezőmunkának szenteljük magunkat. Hanem ahol szükséget látunk, ahol előre tudjuk vinni az Egyház ügyét, ott kell helyt állnunk teljes erővel és lelkesedéssel. Nu putem spune, că ne ocupăm o viaţă întreagă  numai de o felie mică a ştiinţelor teologice. Nici nu putem afirma că ne dăruim numai activităţii pastorale şi organizatorice din cadrul parohiei. Ci acolo unde vedem că apar nevoile, acolo unde putem face ceva pentru Biserică, acolo trebuie să fim statornici cu înflăcărare şi forţă. Ioan Scheffler a fost consacrat întru episcopat în  17 mai, anul 1942, aici în catedrală. Noul episcop a auzit în calitate de organizator  al diecezei care sunt aşteptările Duhului Sfânt din partea Bisericii. Astfel s-a ocupat de reînnoirea pastoraţiei vocaţionale. A tradus în limba maghiară al treilea volum al Catehismului lui Spirago şi alte scrieri importante. Dar nu a fost numai omul cuvântului spus sau scris. Întreaga lui viaţă a fost caracterizată de o adâncă sensibilitate faţă de cei asupriţi, săraci şi persecutaţi. În anii războiului a mijlocit la autorităţile maghiare eliberarea fratelui întru episcopat, păstorul român al diecezei de Maramureş. A încercat să îi ajute pe evreii deportaţi în  lagărele de concentrare. S-a implicat personal pentru a împiedica tragedia deportării credincioşilor săi şvabi. Ca şi un adevărat urmaş al apostolilor, a dat dovadă tuturor de o inimă deschisă şi iubitoare.

În tot acest timp trăirea lui spirituală era una foarte adâncă, mistică. A prevăzut persecuţiile şi necazurile care aveau să urmeze de aceea a vorbit de nenumărate ori despre însemnătatea ispăşirii şi împăcării.  A fost promotorul devoţiunilor în cinstea Inimii Preasfinte şi datorită lui a devenit această solemnitate sărbătoarea diecezei întregi.. Dacă cineva îşi va înscrie nunele în Inima Preasfântă, numele acelui om nu va fi şters niciodată de acolo. Pătrunşi de adânci emoţii auzim anunţul beatificării episcopului Ioan în acea sărbătorare pe care el a dorit-o cea mai strălucitoare zi a diecezei sale. Ne amintim astfel de promisiunile date Sfintei Maria Margareta Alacoque: „Numele acelora care răspândesc această devoţiune vor fi înscrise în inima mea, de unde nu se vor şterge niciodată"[1]. Această zi este dovada palpabilă a faptului că Isus a rămas fidel promisiunilor sale. Pot să treacă generaţii şi secole, să pară că nu se poate vorbi deschis despre cineva; dar iubirea lui Dumnezeu îşi arată fidelitatea şi atenţia personală uneori în faţa întregii lumi şi răspunde la fidelitatea omului cu o generozitate care depăşeşte orice imaginaţie.

Episcopul Ioan îşi scria cartea de exerciţii spirituale dedicată preoţilor în anul 1950, în perioada exilului. Şi astăzi se resimte din rândurile acestei cărţi vitalitatea experienţei sale personale. Scria: sufletul lui Isus adânc unit întru fiinţă cu Dumnezeu ne împărtăşeşte multe. „Inima îl constrânge ca tot timpul să-i spună ceva Tatălui. Te iubesc necontenit, Tată, îmi sacrific întreaga viaţă pentru gloria Ta. Primeşte arderea mea de tot, sacrifiul meu: viaţa mea"[2].

Aşa aude, aşa simte Episcopul Ioan cuvintele rugăciunii de oferire a lui Isus. Dar din aceste rânduri radiază şi propria lui dăruire, pentru că şi el era pregătit - din dragoste şi fidelitate - pentru sacrificiul suprem. Niciodată nu şi-a tăgăduit devotamentul faţă de Preafânta Inimă şi fidelitatea faţă de Biserica Catolică. De aceea a trebuit să îndure suferinţa închisorii şi de aceea a primit moartea de martir. A primit, deci, de la Cristos, harurile necesare pentru a-şi împlini îndatoririle.[3] În închisoarea din Jilava deţinuţii erau decimaţi la fel ca şi în alte părţi ale lumii staliniste, la fel şi în Ungaria. Erau obligaţi să stea iarna fără încălzire, cu geamurile deschise. În astfel de condiţii a decedat Fericitul Episcop Meszlenyi Zoltan în Kistarcsa, Sandor Imre în închisoarea din Râmnicul Sărat[4] şi mulţi alţii.

Colegul de celulă al episcopului Ioan Scheffler zicea despre ultimele ore ale acestuia: „Mult s-a rugat şi a suferit episcopul. Spre zorii zilei l-au întrebat, dacă are nevoie de ceva (...) Le-a zis: Nu, le-am rezolvat toate cu Dumnezeu, lăsaţi-mă! Şi a adormit frumos (...) S-a răcit, aceasta a fost cauza morţii (...) Celulele nu aveau încălzire (...) geamurile (...) nu puteau fi închise[5]. Viaţa şi moartea depind de foarte multe ori de lucruri mărunte. În nenumărate cazuri fidelitatea noastră faţă de Cristos depinde de cuvinte sau fapte aparent mici.

4. Iubirea eroică a Fericitului Episcop martir Ioan Scheffler este o forţă care radiază şi astăzi. Acum şi de acum înainte fără încetare, cât timp omenirea  - şi cu ea Biserica - îşi urmează cursul istoriei, harul se răsfrânge şi prin el. Se împlinesc promisiunile lui Isus: Preoţilor le voi da harul să mişte şi inimile cele mai împietrite[6].

Fericite Episcop Ioan, mişcă şi inimile noastre. Mijloceşte pentru noi, pentru ca în locul amărăciunii,  adversităţilor, descurajării sufletele noastre să se umple de speranţa iubirii.  Roagă-te pentru această dieceză, roagă-te pentru poporul noastru şi pentru întreaga Europă, pentru ca tot mai mulţi să audă glasul chemării iubitoare a lui Cristos, să îşi ofere sufletul Preasfintei Inimi pentru ca astfel şi prin noi să devină mai luminoasă, plină de sens, înflăcărată viaţa noastră a tuturor.

Preamărita Stăpână Ungariei, roagă-te pentru noi. Preasfântă Inimă a lui isus, vie împărăţia Ta. Amin.

[1] Jézus Szíve Alacoque Szent Margitnak adott ígéretei, 11.

[2] Scheffler János, A pap, [Szatmárnémeti 1998,] 283. old.

[3] Jézus Szíve Alacoque Szent Margitnak adott ígéretei, 1.

[4] Hetényi Varga Károly, Szerzetesek a horogkereszt és a vörös csillag árnyékában, II, Abaliget 2002, 596.

[5] Hetényi Varga Károly, Papi sorsok a horogkereszt és a vörös csillag árnyékában, II, Abaliget 1994, 502.

[6] Jézus Szíve Alacoque Szent Margitnak adott ígéretei, 10.