P 611 / 2021.
COMUNICATE DIECEZANE - 2021 / VI.
Dragi confrați preoți și călugări, onorate călugărițe, iubiți credincioși!
Lecturile duminicii a 27-a de peste an îmi oferă ocazia să abordez un subiect delicat, despre care se vorbește prea puțin. Adevărul nu trebuie redus la tăcere, chiar dacă doare sau este considerat neplăcut sau depășit.
Din semnalările făcute de preoții parohi se pare că, în ziua de astăzi, se răspândește și pe meleagurile noastre obiceiul așa numitei căsătorii de probă, adică a conviețuirii dinainte de căsătorie. Aceasta poartă denumirea de concubinaj, fiind condamnată în unanimitate de comunități și considerată o relație păcătoasă, precum și este într-adevăr. Înainte ca cineva să creadă că învățătura Bisericii s-a schimbat sau că astăzi Biserica acceptă, tolerează această practică pentru că toată lumea face așa, aș dori să subliniez: nu este adevărat! Învățătura Bisericii nu s-a schimbat, pentru că este învățătura lui Isus pe care trebuie să o proclame și să o apere. Este cunoscut tuturor faptul că un catolic divorțat care trăiește cu altcineva nu se poate spovedi și împărtăși. Căci doar atunci ar putea spune în actul de căință al spovezii ”mă hotărăsc, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să fac binele, să nu mai păcătuiesc și să fug de orice prilej de păcat” dacă ar înceta coabitarea. Acest lucru este valabil și în cazul conviețuirii premaritale, al căsătoriei de probă.
Catehismul Bisericii Catolice afirmă clar: „Căsătoria de probă este un păcat împotriva poruncii a șasea, dar, datorită particularității situației, este mai gravă decât un păcat și poate fi un obstacol în calea dezlegării sacramentale. Biserica o respinge ca experiment cu o persoană sau cu iubirea conjugală. Iubirea umană nu tolerează o astfel de testare, ci pretinde o dăruire reciprocă deplină și definitivă a persoanelor. ”- Cred că suntem cu toții de acord.
Tihamér Tóth, un scriitor plin de spiritualitate, foarte popular al timpului său, a pus încă de la mijlocul secolului trecut această întrebare de atenționare: „Dar nu observăm acea frivolitate șocantă care cască deja spre noi și din spatele cuvintelor? Omul încearcă un apartament; îl închiriază și, dacă nu-i place, renunță după un sfert de an. Omul încearcă o mașină; dar între timp apare o marcă nouă, motiv pentru care o schimbă pe cea veche și primește în locul acesteia una nouă. Dar poate să-și schimbe și soția, ca locuința de care s-a plictisit sau mașina demodată? ” – Apoi continuă așa: „Ar trebui să ne gândim doar puțin la exprimare ca să ne dăm seama ce imposibilitate, ce aberație este! Căsătoria nu poate fi încheiată pentru un an, doi ani, „ca timp de încercare”. Pentru că ceea ce se probează în acest timp nu este căsătorie! Deci, este destul de clar că, ceea ce se numește căsătorie de probă, nu este în niciun caz o încercare a unei căsătorii adevărate, ci o degustare egoistă a plăcerilor superficiale, senzuale, o fugă de datorie și o totală lipsă a gândurilor și puterilor înălțătoare ale unei adevărate căsătorii”. – Cât de îndreptățită este și această constatare!
În enciclica sa Familiaris Consortio, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a numit încă din 1981 căsătoria de probă ca prima anomalie în căsătorie și a considerat-o inadmisibilă deoarece orice „experiment” cu persoana umană este nepotrivit. Apoi scrie în continuare: „La rândul ei, Biserica nu poate admite astfel de unire din motive suplimentare originale care derivă din credință, întrucât căsătoria reprezintă împlinirea iubirii reciproce dintre un bărbat și o femeie, care nu este nici temporală sau ”de probă”, ci de o fidelitate veșnică (cf. FC 80) .
Esența unei relații conjugale este iubirea necondiționată, acceptarea necondiționată. Problema conviețuirii premaritale este tocmai că îi lipsește această necondiționare. Are întotdeauna „dacă” inclus. Dacă vom continua să ne înțelegem bine, dacă îmi satisfaci dorințele, dacă vei corespunde așteptărilor mele ... vom continua să rămânem împreună.
Frați și surori! Ne oferă o incredibilă siguranță și încredere într-o căsătorie, făcută conform voinței lui Dumnezeu, conștiința faptului că soțul/soția a spus da pentru o viață și a avut o încredere atât de mare încât nu s-a temut să se ofere pentru totdeauna. Pentru ambele părți este un sentiment de ușurare să știe că nu trebuie să te conformezi ideilor celuilalt în toate, căci oricum soțul tău/soția ta te iubește și nu te va părăsi chiar dacă nu toate aspectele sunt conform așteptărilor sale. Acest sentiment este similar cu ceea ce trăim atunci când descoperim că Dumnezeu ne iubește cu totul, împreună cu păcatele noastre. Nu trebuie să fim „demni” de asta, nu trebuie să merităm pentru a fi răscumpărați și iubiți de El. Dar este un sentiment eliberator și faptul că, în căsătoria sacramentală, Dumnezeu, prin harul sacramentului, încorporează dragostea lor umană în dragostea Sa din Sfânta Treime, și, dragii mei, căsătoria celor care se înalță la acest nivel al iubirii nu se destramă.
Iubiți frați și surori! Să avem în noi atât de multă umilință încât să nu trecem peste cei două mii de ani de învățătură ai Bibliei și Bisericii! Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu și a Bisericii, care ridică căsătoria la rangul de sacrament, să fie importantă pentru tinerii noștri credincioși catolici. A începe o viață împreună fără aceasta învățătură implică punerea în pericol a fericirii și mântuirii, deoarece este împotriva voinței lui Dumnezeu. Dacă se simt responsabili unul față de celălalt, dacă se respectă cu adevărat unul pe altul, atunci adevăratul semn al iubirii lor va pregătirea pentru nuntă, păstrându-și în același timp puritatea - pentru a-și descoperi o bucurie și mai mare unul în celălalt!
Dragii mei credincioși, întrebarea duminicii de astăzi este: Ai voie să-ți îndepărtezi soțul/soția? Răspunsul lui Isus este clar și lipsit de ambiguitate. Dumnezeu vrea ca un bărbat și o femeie să fie un singur om în sacramentul căsătoriei și ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă. Și acest lucru nu poate fi exersat, ci trăit o viață întreagă cu încredere în harul și binecuvântarea lui Dumnezeu.
Dragi părinți și bunici, aceste considerente să le recomandați copiilor, nepoților, dacă doriți ca aceștia să trăiască într-o căsnicie fericită, astfel încât copiii lor, care vor fi nepoții și strănepoții voștri, să crească în sănătate spirituală, mentală și fizică. Le suntem datori cu atât generațiilor următoare.
Având încredere în dragostea și ocrotirea lui Dumnezeu cel providențial și oferindu-mă rugăciunilor voastre, vă dau cu drag binecuvântarea mea arhierească:
Episcopul † Eugen
Satu Mare, 3 octombrie 2021, Duminica a 27-a de peste an
