2024. mai. 20. Felicitam pe cei cu numele !
2024. mai. 20. Felicitam pe cei cu numele !

Ar moderniza relaţiile

2016. mai. 18.
Ar moderniza relaţiile
În Ardud-Vii s-au întâlnit preoţii catolici responsabili pentru tineret şi referenţii laici de tineret pentru a discuta provocările momentului.
 
Mai demult, preoţii catolici responsabili pentru tineret şi referenţii laici de tineret al diferitelor dieceze catolice din România s-au întâlnit cu ocazia întâlnirilor naţionale a tinerilor catolici (INTC), dar în ultimii ani s-a afirmat dorinţa întâlnirilor regulate, anuale. Aşa s-au întâlnit între 4-6 Aprilie în casa comunitară Helga Vinter din Ardud-Vii, gazda fiind de data aceasta Dieceza Romano Catolică de Satu Mare.
La iniţiativa preotului responsabil pentru tineret din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România Felix Roca, la întâlnire s-a discutat despre "vocea actualizată" a pastoraţiei tinerilor, acele căi prin care tinerii pot fi azi atinşi, şi incluşi în bucuria lui Cristos. În ziua de marţi, Pr. Felix Roca a ţinut o prezentare în legătură cu această temă, pornindu-şi ideile de la gândurile Papei Francisc. Astfel a vorbit despre facilitarea sentimentului unităţii, respectiv importanţa înţelegerii timpului în care trăim. Dezvoltându-şi afirmaţia lui Don Bosco - nu este de ajuns să iubeşti tinerii, ei trebuie şi să simtă că sunt iubiţi - a spus, nu este destul că Biserica se ocupă de tinerii, are grijă de ei, tinerii trebuie să şi simtă acesta.
Auditoriul a primit întrebări, pornind de la care s-a discutat în grupuri mici, iar gândurile au fost prezentate apoi în plen. Aşa s-a accentuat perfecţionarea prezenţei online a Bisericii locale, stimularea tinerilor în spaţiul virtual şi sporirea întâlnirilor între tinerii de cele două rituri - romano catolic şi greco catolic -, pentru o înţelegere mai bună, pentru întărirea relaţiilor dintre ei.
Un punct important al programului a fost la fel prezentarea medicului primar Dr. Cristian Tallian, care a vorbit despre diferite tulburări din timpul copilăriei, respectiv adolescenţei, dar şi ajutorarea în aceste cazuri. Participanţii la întâlnire au avut ocazia de a se întâlni cu episcopul PS. Eugen Schönberger, dar şi PS. Virgil Bercea, episcop responsabil pentru pastoraţia tinerilor din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România a făcut o vizită în Ardud-Vii, şi s-a informat despre cele discutate.
 

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: