2025. iunie. 15. Felicitam pe cei cu numele !
2025. iunie. 15. Felicitam pe cei cu numele !

Colectă diecezană pentru sprijinirea sinistraților afectați de inundații

2025. iunie. 7.

Îi rog pe stimaţii confraţi preoţi ca în data de 8 iunie să anunțe această colectă la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Am aflat, în ultimele zile, că peste 60 de localități din țara noastră au fost grav afectate de inundațiile cauzate de ploile torențiale, distrugând locuințele și munca de-o viață a câtorva sute de familii. Mulți și-au pierdut tot ce aveau: unii sunt nevoiți să stea temporar în adăposturi, iar alții așteaptă ajutor, izolați de lume.
Știm din experiență forța distructivă a apelor. Anul acesta ne-am amintit de marea inundație din Satu Mare de acum 55 de ani, a cărei evocare dureroasă dăinuie și astăzi între cei din generația mai în vârstă; mulți am suferit pierderi, dar am simțit și puterea iubirii frățești și a solidarității.
La apelul Conferinței Episcopilor Catolici din România, în data de 15 iunieduminică, organizăm o colectă națională. Donațiile vor fi folosite pentru reconstrucția locuințelor familiilor afectate de inundații și pentru sprijinirea reluării în condiții normale a traiului acestora.
Vă rugăm să sprijiniți această cauză nobilă în măsura posibilităților! Împreună putem oferi speranță și un nou început celor care au cea mai mare nevoie.

Spiritul Sfânt să binecuvânteze din plin dărnicia și disponibilitatea credincioșilor mei dragi!
Vă doresc Rusalii binecuvântate!

 

Satu Mare, în Duminica Rusaliilor, 2025

Episcopul Eugen

P.S. Îi rog pe preacucernicii părinți parohi să trimită colecta la organizația diecezană Caritas cel târziu până la data de 20 iunie.

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: