2024. aprilie. 29. Felicitam pe cei cu numele !
2024. aprilie. 29. Felicitam pe cei cu numele !

Reabilitarea în desfăşurare

2018. octombrie. 18.

A început reabilitarea Catedralei Romano-Catolice, curând vor fi vizibile primele intervenţii, schimbări pe una dintre cele mai importante clădiri din Satu Mare.

Se renovează Catedrala Romano-Catolică din Satu Mare printr-un proiect acceptat spre finanţare la Programul Operaţional Regional al Uniunii Europene, cu titlul "Reabilitarea Catedralei Romano-Catolice din Satu Mare, Judeţul Satu Mare". Astfel, în următorii ani se va efectua reabilitarea exterioară-interioară: se va consolida şarpanta catedralei şi se va schimba învelitoarea în întregime, se vor renova faţadele, se vor restaura componentele artistice cum ar fi componentele de piatră, vitralii şi metal, în interiorul bisericii se vor îndepărta finisajele afectate de umezeală şi igrasie, se va schimba pardoseala cu excepţia sanctuarului, se va moderniza sistemul de încălzire. În curtea Catedralei va fi construită o clădire anexă ce va găzdui funcţiunile de deservire ale catedralei cum ar fi centrala termică, grupuri sanitare şi un punct de informare-supraveghere. De asemenea şi incinta catedralei va fi reabilitată prin amenajarea zonelor pietonale şi zonelor verzi.

De săptămâna viitoare vor începe lucrările de reabilitare prin decaparea finisajelor de pe faţade şi renovarea criptei din subsolul Catedralei. Dacă din cauza lucrărilor, programul Sfintelor Liturghii va suferi modificări, enoriaşii vor fi anunţaţi din timp în anunţurile din sfârşitul Sfintelor Liturghii. După programul din proiect, reabilitarea Catedralei trebuie să fie efectuată până în august 2020. Prin investiţia realizată asupra Catedralei, întreaga comunitate a municipiului şi a judeţului Satu Mare va fi mai bogată, căci una dintre cele mai importante clădiri ale centrului istoric se va reînnoi.

Anul tematic:

Viaţă în spiritualitate: